Viata incepe la finalul zonei de confort

Viata incepe la finalul zonei de confort

Unii oameni se nasc cu o deschidere catre tot ce este nou, catre interactiunea cu oamenii, catre comunicare. Le este usor sa se integreze intr-un grup si nu au nicio emotie cand vine vorba de vorbitul in public. In liceu oamenii acestia sunt considerati “populari”. La coltul opus sunt cei retrasi, timizi, care nu debordeaza de exuberanta si optimism, nu sunt nici sufletul petrecerii insa se pot mandri cu 1-2 prieteni adevarati. Pentru ei sunt importante relatiile autentice de prietenie si ii considera “superficiali” pe ceilalti, un fel de “mult zgomot pentru nimic”. Ambele grupuri sunt ok pentru ca e firesc sa ne diferentiem unii de altii prin anumite caracteristici. Cred insa ca in sinea noastra toti am vrea sa facem parte din prima categorie. Am adus in tema cele 2 categorii pentru ca m-am regasit in ele in diferite etape ale vietii mele.

In anii de liceu, despre care am scris intr-un alt articol, am cunoscut muzica rock, bratarile cu tinte, machiajul tip smokey eyes, hainele negre, si… pe Bogdan. Restul nu mai conta. Cand am luat la medicina, nu-mi puteai ajunge cu prajina la nas. Am crezut ca am atins cel mai inalt punct al performantei academice. Asta pana in anul 3 de studentie cand am vazut ca toti fostii colegi isi intemeiasera familii, aveau locuri de munca stabile, iar eu nu eram nici la jumatatea facultatii. Atunci am simtit nevoia ca trebuie sa schimb ceva in viata mea, sa caut noi provocari si oportunitati.

Asa mi-am facut cont pe un site de joburi si am ajuns la un interviu cu cei din Avon. Mi-a suras ideea de a castiga ceva (in sfarsit!) si a contribui la cheltuielile zilnice insa mai ales simteam nevoia sa cunosc alti oameni cu care sa NU discut despre examene la medicina, pacienti, sistem medical. Intr-o astfel de companie, intalnesti persoane de toate varstele care lucreaza in arii de activitate diferite insa cu ceva in comun: povestesc cu pasiune despre munca lor si considera ca datorita acesteia, au evoluat pe plan personal si profesional. La scurt timp mi s-a propus sa devin “Team Leader” si sa am propria mea echipa pe care sa o coordonez.  Faptul ca imi organizam singura agenda ma facea sa ma simt un mic “sef”.

Am gasit intelegere de la “superiori” in timpul examenelor si am muncit cot la cot cu reprezentantii mei in restul timpului, fiind nevoita constant sa intalnesc oameni noi, sa-I motivez sa atinga targetul dorit si astfel, sa ies din zona de confort. Brian Tracy a afirmat ca viata incepe atunci cand iesi din aria de confort, atunci cand decizi sa esti singurul responsabil de viitorul tau si ca ceea ce gandesti astazi te va defini ca persoana maine. Daca astazi pot tine un discurs in fata unui intreg amfiteatru, fara sa am emotii, datorez acest lucru companiei Avon, care m-a invatat sa am incredere in mine. Pasiunea pentru machiaj, pe care l-as practica oricand cu drag (dupa dermatologie, desigur) tot de la Avon mi se trage! 🙂

Si nu ma opresc aici pentru ca vreau sa formez noi coordonatori! Caut persoane ambitioase, care vor sa se autodepaseasca si pentru care nu exista sintagmele: “nu pot”, “nu stiu”, “nu ma pricep”! Iar daca nu esti asa (inca), vei cunoaste in Avon oameni care te vor ajuta sa te dezvolti pe toate planurile, oameni care se ghideaza dupa motto-ul: “The sky is the limit!” Cu cei interesati voi discuta face to face, dar un prim mesaj privat pe facebook ar fi util ca sa ne cunoastem!

Sunt curioasa sa aflu cati dintre cititorii mei au si alte joburi / pasiuni asa ca va rog sa-mi scrieti in sectiunea de comentarii! Sa aveti spor in toate si sa va indepliniti visele!

12191553_1107630675937044_8396801433282772989_n

Post a comment

Top