In pielea pacientului

In pielea pacientului

Dupa un concediu mult asteptat am revenit pe baricarde cu incredere, pofta de munca si cu.. alt nume: Dana Bratu! In plus, observ ca si in tara au loc multe schimbari interesante: un primar (si medic chirurg) corupt arestat; o intrega comunitate de medici de mobilizeaza pentru reforma in sistemul medical romanesc. Ma simt de parca am fost plecata in Honolulu un an!

Am declarat raspicat sa avem nevoie de o reforma medicala, ca tanara gneratie de medici nu va mai accepta compromisurile, salariile de mizerie si titulatura de “spagar” pe care o purtam ca pe o cruce din momentul in care am iesit de pe bancile facultatii. Ceea ce ma surprinde este faptul ca nu rezidentii, ci primarii, medicii cu experienta si chiar titluri academice, sunt cei care au initiat miscarea si lupta pentru bunastarea noastra si a pacientilor nostri. Oameni despre care credeam ca au obosit sa lupte, ca nu mai au niciun interes sa schimbe ceva, oameni care au un rulaj continuu de pacienti si nu mor de foame. M-am inselat in privinta lor. Au ajuns la saturatie.

Ma intreb totusi: unde sunt pacientii lor? Unde sunt oamenii ale caror vieti au fost salvate de catre medici dedicati? De ce nu ii sustin?

Problema nostra este ca uitam repede lucrurile bune si ne concentram atentia numai pe critica, pesimism. Faci un bine cuiva, te apreciaza o zi. Ii faci o chestie neplacuta, te uraste toata viata.
Daca am putea fi empatici, daca ne-am putea pune in pielea celuilalt, poate ca am intelege ca aceasta schimbare este reciproc avantajoasa, atat medicul cat si pacientul ar avea de castigat. Un medic, inevitabil, este pus macar o data in viata in postura de pacient…insa un pacient nu va intelege niciodata cu adevarat responsabilitatea si sacrificiul unui medic.

Nu o sa uit niciodata starea de neputinta si panica ce m-a cuprins cand am ajuns cu sotul meu la UPU. Intr-o seara obisnuita, ne-am culcat linistiti si noaptea s-a trezit in plina criza de dispnee inspiratorie. Pe scurt: NU PUTEA SA RESPIRE! Acela a fost momentul in care am uitat ca sunt medic; nu eram decat un om disperat. In drum spre spital, in capul meu se invarteau variate diagnostice “sa fie astm? Dar..cu debut la 28 de ani? Nu.. astmul e cu wheezing, aici pare mai degraba o obstructie de cai respiratorii superioare… dar dormea.. sa fie laringita? Va spun sincer, cand ajungi la medic cu cineva drag, in urgenta, ai face orice sa-l salvezi. Ai vinde casa. Ai escalada munti. Detii o putere pe care nu credeai c-o ai. Vezi in medic un Dumnezeu. Ai vrea ca el sa nu doarma, sa nu plece acasa la familie, sa stea continuu la capataiul si sa se dedice trup si suflet omului tau. Dar i-ai pune la dispozitie acelui medic tot ce are nevoie pentru asta.

Acum, medicul CERE dotarea spitalelor cu aparatura performanta, program de lucru normal ca sa nu devina suprasolicitat si sa “o dea in bara” cand te trateaza pe tine. Cere desfiintarea “spagii legale”. Ce-I cu prostia asta pe care ne-o baga pe gat Ponta? Medicul nu vrea plicul tau. Stie ca poate aia sunt banii cu care tu si familia traiti o luna. El vrea salariu decent, ca sa-si poata plati intretinerea, sa-si ia carti si sa se perfectioneze, si chiar… sa-si duca copiii la Eforie o data pe an. Pentru ca si tu cauti cei mai buni doctori, nu? Ai vrea sa fii tratat de unul care n-a mai dechis o carte de 10 ani?

Ma doare sa vad ca site-urile si forum-urile sunt pline de comentariile pacientilor care nu ne sustin. Ba chiar, sunt indignati de faptul ca ni se vor mari salariile cu 25%! Expresii precum “spaga nu va mai ajunge?” gasesti peste tot.  Voi ar trebui sa cereti conditii mai bune in spitale, medicamente compensate, analize gratuite, timp mai mic de asteptare la medic! Voi ar trebui sa iesiti in strada! De ce nu va cereti drepturile?

De ce puneti bete in roate celor care vor sa ramana in tara si sa va trateze? Celor care va vor binele? Acum nu dati un scuipat pe medici si cerintele lor.. insa cand ajungeti la spital, ati arunca cu bani “fara numar” doar ca sa va vedeti sanatosi.

Nu e corecta atitudinea unora dintre voi. Macar acum, cand medicii invata sa devina uniti, am vrea sa va avem de partea noastra. Nu uitati, facem parte din aceeasi tabara! Va invit sa va alaturati grupului de sustinere de pe facebook!

Ps: Bogdan si-a revenit pana am ajuns la UPU Floreasca; ulterior, am depistat cauza – hernie hiatala si boala de reflux gastro-esofagian. Acum e bine si ne bucuram impreuna de… viata!

In pielea pacientului

Top