O scrisoare postata de catre Dr Mirela Nitu, medic ce lucreaza la Unitatea de Primiri Urgente din Slobozia a devenit virala in cateva zile, atragand cititorii prin continutul sau amplu dar sincer (scrisoarea este redata la finalul articolului).

Acest mesaj ironic publicat pe retelele de socializare s-ar potrivi mai degraba la o sueta intre medici, la o pauza de tigara, etc. Nu contest nimic din ceea ce descrie dna Dr, multi pacienti isi pierd bunul simt (asta daca l-au avut vreodata) in momentul in care intra intr-un spital si adopta o atitudine ofensiva, insa, de teama!… de teama ca nu vor fi bagati in seama sau ca nu li se vor acorda ingrijirile pe care considera dansii ca le merita. In incercarea de a obtine prioritatea consultatiei ridica tonul, simuleaza suferinta fizica, ba chiar ameninta. Cu toate astea….

Suntem medici. Stim ca o persoana cu multiple comorbiditati poate fi depresiva si mai ales trebuie sa fim constenti ca nu vine la spital de drag; cu siguranta are o problema, mai serioasa sau nu.

Ma indoiesc ca dna Dr a postat mesajul pentru a fi citit de catre pacienti, dupa cum a afirmat ulterior. Un pacient cu bun simt se va simti prost si va capata un gust amar fata de sistemul sanitar, evitand contactul cu medicii pe cat posibil, in timp ce unul cu obrazul “mai gros” va fi intaratat si va vedea asta ca pe o provocare.

Chiar daca scopul dansei a fost probabil, de amuzament, pe principiul “sa facem haz de necaz”, urmarile sunt nefaste; in afara de un zambet aprobabator din partea colegilor, nu a reusit decat sa atraga asupra sistemului medical antipatia pacientilor.  Cu ironiile ne “taiem singuri craca”.

Daca vrem sa schimbam ceva in sistemul sanitar ar trebui sa venim cu propuneri clare pentru imbunatatirea relatiei medic – pacient si a conditiilor de lucru iar aceste deziderate sa fie prezentate conducerii, autoritatilor care au drept de decizie, nu unor pacienti care nu au alt interes decat sa-si rezolve rapid problema si sa nu mai calce pe acolo in veci.

Intreg textul dnei Dr Mirela Nitu:

Dacă vii la UPU să fii consultat (mai ales dacă NU e o urgență!), răspunde frumos la întrebările care ți se pun, cooperează cu încredere, că de-aia ai venit, iar medicul are nevoie de antecedentele tale, că nu te cunoaște sau nu știe ce ți s-a întâmplat nou.

Nu te repezi la asistentă, că nu-ți place privirea ei. Fiecare are fața ei, una mai veselă, altă mai sobră, iar datoria ei este să-ți scrie foaia, să-ți pună tratamentul, nu să stea la taclale și să facă pe bufonul.

Dacă doar ți se iau analize și nu se sare imediat cu perfuzia pe dumneata, nu te rățoi și nu încerca să o primești prin ”intimidare”, înseamnă că nu ai nevoie de ea. Și-apoi serul ăla, apa aia chioară nu te ajută cu nimic, să știi. Și poate știe ”prostul” ăla de doctor că mai întâi trebuie să vadă analizele, ca să știe ce să-ți dea. Că de-aia e el doctorul și dumneata pacientul, nu ești la restaurant, să comanzi menu-ul.

Dacă te întreabă ce ai mâncat, lasă ”supica” și ”brânzica” de aseară, că nu de la ele te doare burta și verși; mai bine pomenește-i de sarmalele de la prânz, de usturoiul ăla de pe pastramă, de vinetele alea cu maioneză; nu le mai ascunde după ”ceiuț”, că nu te crede nimeni, dar nici nu te poate trata corect. Că nu te întreabă degeaba, nici n-ar vrea să știe, că el n-a mâncat nimic, că n-a avut timp; și-i e o foame de-ar mânca și pietre!

Dacă medicul consideră că nu ești de internat, ascultă-l, ia rețeta și fii atent la indicații; știu că ai venit cu bagajul pregătit, ca în vacanță, dar n-a fost să fie de data asta, ”șervetel știe!”… aaa, medicul știe, adică, mai bine. Și mai știe că nu te tratezi acasă, de-aia tot vii. Până nu vei mai ajunge… și atunci va fi numai vina dumitale… Tratează-ți cu seriozitate boala, fără scuze, lasă paharul ăla, lasă țigara și cafeaua, lasă…

Dacă te întreabă frumos: ”ai cu ce merge acasă?”, nu te repezi la el, că doar încearcă să găsească o soluție, nu te dă nimeni afară până dimineață, chiar dacă nu prea e loc. Că ești pe picioarele dumitale, iar Ambulanța nu-i Taxi, nici la cheremul lui, nici la al dumitale. Și nu striga:” da’ ceilalți ce aveau în plus, de i-ați trimis cu ambulanță?”, că nu aveau în plus, aveau în minus. Și-ar trebui să fii bucuros de asta, că dumneata ești mai întreg, mai sănătos, nu să-ți pară rău. Că doar n-au fost trimiși în turul Bucureștiului cu City Tour Bus.

Și ultimul punct, că am obosit pentru noaptea asta. Mai ales, dar mai ales NU mai amenința cu reclamația, judecata, televiziunea și ziarele! Că s-ar putea să înceapă să-și dorească medicul ăla să vină odată și-odată cineva să-l dea afară, ca să-și ia inima în dinți, să nu-i mai pese de cine/ce lasă în urmă și să plece… pluii de suflet, departe, în altă lume, mai politicoasă, mai educată medical, mai ordonată, unde să se simtă și el un OM, unul respectat, să poată respecta și el. Așa cum a fost învățat, dar i s-a luat.

Că alții nu mai vin pe-aici, că n-au de unde. Și s-a cam dus și buhul. De loc rău. Rămâne spitalul pustiu. Și-atunci… la cine vei mai țipa dumneata? Pe cine vei mai jigni? Pe cine vei mai amenința?… Dar, mai ales, cine te va mai trata?…

Nu vezi dumneata că se împuținează doctorii pe zi ce trece? Și nu mai ”cresc” alții în loc? Nu te întrebi: ”de ce oare”?

Eu mă întreb zilnic în oglindă: am greșit cu ceva, puteam mai mult, puteam mai calm, puteam lasă de la mine, puteam depăși oboseală, frustrarea? Fă-o și dumneata, dragul meu pacient, te rog! Și poate, cine știe… într-o zi… ne-om înțelege mai bine unul cu/pe celălalt.