Tara arde, baba… isi face card!
Dupa 1 luna de la implementarea noulului sistem de avizare a internarilor pacientilor, pot spune ca m-am linisitit. Am trecut prin toate starile: de la incredere si speranta la rabdare si toleranta, apoi la furie, nervi si mai nou, resemnare.
Am fost promoterul unui sistem de sanatate transparent si m-am bucurat in etapa initiala cand am primit vestea ca vom avea si noi un “dosar electronic” de sanatate. Ca va veni pacientul la noi, si dintr-un singur click vom sti care-s comorbiditatile lui, sub ce tratamant se afla fara sa caute in putul gandirii (“d-soara Dr. Fatu, eu iau urmatoarele buline: “Sindrom” (adica SINTROM), Tristans (TRITACE), Diazepam – in loc de Diltiazem si asa mai departe.)
Am crezut ca scapam de hartogaraie, ca in loc sa stam juma de ora sa scriem ACELASI LUCRU in epicriza din foaia de internare, bilet de iesire, scrisoare medicala, referat, certificat si ce-o mai avea nevoie repectivul pacient, vom inregistra aceste informatii pe CARD. Astfel, pacientul nu va mai alerga cu zeci de hartii pe care are toate sansele sa le rataceasca ci va trebui sa aiba doar grija cardului de sanatate. Pacientul nu mai face cozi la ghisee pentru stampila pe timbru (vezi mai jos reclama romaneasca, care se potriveste de minune cu ceea ce scriu aici), nu mai asteapta ore intregi pentru “iesire”, iar noi putem aloca mai mult timp explicatiilor catre pacienti decat scrisului in foi. Si mai salvam si planeta econimisindu-i resursele…
Teapa!
Realitatea e cam asa: un singur calculator pe toata sectia conectat la un singur cititor de carduri. Cititor defect in majoritatea timpului. Daca merge cititorul, pacientul nu-si stie pin-ul: “D-soara Dr, codul meu FIN e trecut aici”, si scoate o hartie impaturita, greu lizibila, de prin buzunar. “D-le pacient, tineti minte ca aveti ca si Cod PIN anul nasterii. “D-soara Dr, scrieti-mi pe ceva ca sigur uit acest cod FIN”).
Coada mare de rezidenti si uneori de medici primari (!!) la acelasi calculator asteptand sa faca o foaie de zi pe baza careia sa poata consulta pacientul. Ca nimeni nu vine la spital de placere, ci de nevoie… omul nu vrea sa “te uiti un pic la el” ci vrea atentie completa si investigatii amanuntite. Daca esti norocos si reusesti sa deschizi foaia in mai putin de 30 minute de cand a venit pacientul, acum incepe show-ul: recoltat analize + interventie chirurgicala + scris medicatie. Iar la final, inchizi foaia si returnezi cardul pacientului. Ca sa inchizi foaia, trebuie sa stai din nou la coada de la cititor! Daca merge..! Ne-am gandit la un moment dat sa facem bonuri de ordine, sa “ne tinem randul la coada”. Iar pacientul care deja asteapta de 4 ore, iarasi are impresia ca stam la cafele….
In final, toata munca noastra e in zadar: cardul nu contine informatii medicale utile. E similar situatiei in care un individ isi valideaza cardul de transport in RATB sau isi da check-in de la spital: “uite, frate, astept si eu pe aici la dermatologie azi, 3 iunie”. Un fel de zid pe care scrie “pe aici trecu’ Ion”.
De ce nu gasesc date din internarile precedente, de ce nu sunt inregistrate in baza de date medicatia pacientului si patologiile asociate?
De ce trebuie eu, ca medic, sa introduc date de contact in calculator, sa citesc PIN-uri, sa introduc coduri? In tarile civilizate exista registratori full-time care se ocupa de acest lucru. Validarea cardului dureaza de 3 ori mai mult decat o consultatie! Si ne mai miram de ce a scazut atat de mult numarul de pacienti care vin la consultatii?
Foarte multe companii ofera abonamente gratuite de sanatate angajatilor sai; astfel, acestia pot efectua un consult medical de orice natura intr-o clinica privata cu care colaboreaza compania. Elegant, civilizat, cu programare prealabila, fara stat la cozi. Si atunci de ce s-ar mai inghesui romanul la un spital de stat?
Se inghesuie pentru ca nu tot romanul lucreaza la multinationala. Unul n-are bani nici de transport inapoi acasa. Altul nu-si cumpara medicamentele de pe reteta pentru ca nu-si permite (multe dintre medicamentele din specialitatea dermatologie nu se compenseaza). Unii nu au cont deschis la vreo banca, nu au avut bani “pe card” pana acum! Daaaar….. au card de sanatate, dom’le! Ce-i trebuie chelului…..
Suntem departe de tarile civilizate. Iar eu, ca medic, ma simt vinovata ca zilnic sunt nevoita sa folosesc aceste carduri care au bagat multi bani in buzunarele unor baieti destepti ce au implementat sistemul in interes personal fara sa le pese de saracia populatiei. Sunt complice la un sistem care lucreaza in detrimentul pacientului, al medicului specialist dar si al medicului rezident… Pentru ca rezidentiatul ar trebui sa se bazeze pe instruirea si pregatirea mea ca viitor specialist in domeniul medical, nu in tastat litere si plimbat hartii.
Cred ca singura solutie este sa fim mai uniti, sa invatam sa spunem “nu”, sa scapam de mentalitatea: ”dupa mine, potopul!” Oricand in locul pacientului varstnic, cu multiple suferinte care asteapta in picioare la usa unui cabinet… poate fi unul dintre parintii tai. Iar cu imaginea asta in minte incep ziua de munca.
