Eu cu cine votez?

Eu cu cine votez?

In ultima luna facebook-ul nu a mai fost o retea de socializare, ci un site propagandist. Wall-ul imi este  bombardat cu mesaje politice, articole de tipul “10 motive pentru a-l vota pe X”, caricaturi ale celor 2 candidati si asa mai departe.

Serios, chiar considera cineva ca in Romania, retele de socializare pot mobiliza mase? Noi, cei de pe facebook, reprezentam o minoritate pentru electorat pentru ca in spatele nostru se afla extrem de multi oameni care nu au nici electricitate, nici canalizare, insa au drept de vot. Si acel vot se poate cumpara cu o bricheta si o sapca.

E datoria mea civica sa merg la vot atat timp cat sunt cetateanul acestei tari si am asteptari de la ea. Imi doresc ca Romania sa-mi ofere un loc de munca dupa rezidentiat, scoli bune pentru copiii mei, pensii decente pentru parintii mei. Dar nu ma arunc cu ochii inchisi inainte si nu sunt atat de naiva sa cred ca de un singur OM depind toate aceste lucruri. Nu promovez mesaje politice inversunate impotriva unui candidat si nu iau in batjocura opinia colegilor care au alt favorit la prezidentiale.

Sunt constienta ca sistemul sanitar nu se va schimba in urmatorii 5 ani, atat timp cat suntem in urma cu aparatura medicala cu 20 de ani fata de tarile vestice. Invatam proceduri chirurgicale noi dar le practicam tot pe cele vechi pentru ca nu le putem asigura pacientilor conditii de ingrijire postoperatorie si recuperare corecte si complete. Simtim ca vin alegerile cand ni se promit cresteri salariale; de la 1 ianuarie pare-se ca vom primi in plus cate 100 lei brut. Un abonament la metrou si 3 sandwich-uri.

Asa ca eu aleg sa nu imi pun sperantele intr-un singur om, sa nu am pretentia ca toate problemele tarii sa fie solutionate acum. Insa modul de gandire a unora mi se pare nesanatos prin faptul ca pe unul il divinizeaza, iar altuia ii atribuie toate neajunsurile tarii. Pe 16 noiembrie voi pune stampila in dreptul celui despre care consider ca poate reprezenta Romania cu mandrie, ca poate creste increderea investitorilor straini in tara, ca va diminua credinta strainilor ca suntem o tara de tigani si cersetori.

Eu sunt singura responsabila de viitorul meu. Ceea ce voi fi maine este rezultatul a ceea ce am muncit ieri. Cred ca ne-am obisnuit prea mult sa gasim scuze pentru esecul nostru, sa cautam un vinovat pentru situatia financiara proasta, pentru incapacitatea de a gasi si pastra un loc de munca, pentru frica zilei de maine. Atitudinea pasiva e deja o obsnuinta si de asta ne uitam cu prea multa speranta la un om care a fost propulsat in fata noastra de catre partidul politic din care face parte. Pentru putere. Si bani multi. Ai nostri.

In fiecare zi, alege sa votezi cu tine insuti! Pe 16 insa, pune stampila pe cel care iti ofera un strop de incredere. Si nu iti face selfie-uri cu buletinul…

Top