Tara unde nu-ti permiti sa fii sarac
Gata si concediul! Trag aer in piept, inchid volumul de beletristica pe care am reusit, in sfarsit, sa-l termin, beau ultimul frappe intinsa pe sezlong si ma gandesc la saptamana pe care o voi incepe in forta, in garda pe medicina interna!
Trecem astfel de la un mediu relaxant, linistit la agitatia si tristetea de pe coridoarele spitalelor… ca doar nimeni nu vine la medic de placere, ci de nevoie. Si suntem constienti de acest lucru, de faptul ca suntem asociati cu boala, durerea, tristetea. Din pacate mai suntem asociati si cu lipsurile din sistemul medical si de multe ori suntem trasi la raspundere pentru asta: “de ce nu aveti seringi, eprubete, d-soara doctor?”, “Pentru ce platim noi asigurari de sanatate?”, “De ce suntem nevoiti sa achitam “coplata” ?! (taxa de 10 lei pe care o achita pacientii la externare in cazul in care au venituri de peste 750 lei. Din punctul meu de vedere suma este simbolica; si oricum sunt extrem de putini pensionari care au pensie mai mare de 750 lei/luna)
In urma cu putin timp, un copil de 10 ani a ajuns la camera de garda dermatologie, adus cu o ambulanta de la alt spital, spital care nu avea dermatolog. Desi examenul clinic era foarte sugestiv pentru Kerion Celsi, diagnosticul se pune pe baza examenului micologic microscopic direct. Nu puteai administra un tratament empiric, fara sa ai certitudinea ca acel copil chiar suferea de o infectie micotica. Tratamentul respectiv poate da citoliza hepatica si atunci este absolut necesar sa ai confirmarea de laborator.
Nefiind internat in spitalul Colentina, copilul nu putea beneficia de gratuitatea examinarii microscopice, caz in care mama era nevoita sa achite contravaluarea de 35 ron. Acei oameni nici nu aveau dupa ce sa bea apa, daramite sa achite analize medicale? Si chiar daca ar fi platit analiza si primeau reteta cu medicamentele atat de necesare, surpriza majora a constat in faptul ca farmacia spitalului la care era internat copilul NU AVEA MEDICAMENTELE IN STOC. Adica familia lui ar fi trebuit sa si le procure singura…
Deznodamantul este urmatorul: dupa ce a fost plimbat la 4 spitale in decurs de aproape 1 saptamana, (pentru o boala care se putea diagnostica in 10 minute) din cauza lipsei medicametelor, lipsei medicilor, birocratiei si noului sistem care de la 1 iunie 2014 nu mai permite internarea anumitor diagnostice, copilul a primit tratamentul si ingrijirile necesare.
Insa totul se datoreaza insistentelor medicilor si “fentarea” sistemului, telefoane peste telefoane, discutii, negocieri. Pentru ca noi, medicii, nu invatam doar sa vindecam. Noi in Romania invatam sa fim administratori, manageri, negociatori (imi dai 2 coli, iti dau 3 capse). Suntem nevoiti sa facem multe compromisuri pentru bunastarea pacientilor. Pacientul nu vede decat biletul de iesire cu diagnosticul si tratamentul scris pe el, bucuros ca a aflat de unde i se trage boala si ca in sfarsit, a gasit un medic care sa il faca bine. Insa, in spatele fiecarei externari se afla un intreg “joc de culise”. Pentru el, pacientul.
Pentru ca nu vrem sa fim asociati cu durerea si boala ci cu speranta si sanatatea. Pentru ca suntem dependenti de acel apel telefonic pe care il primim dupa o luna cu “Iti multumesc, doctore! Ma simt foarte bine!”
