Ani de liceu, cu emotii…
Fac parte dintr-o generatie binecuvantata care a cunoscut respectul fata de profesori, rusinea de a te prezenta in fara lor fara lectia invatata, bucuria deplina a unui 10 meritat.
Perioada liceului nu mi-a adus distractii nemaivazute, o gasca de prieteni nebuni, tigari, droguri sau alte curiozitati. Majoritatea persoanelor incadreaza „cei mai frumosi ani” in perioada liceului, insa pentru mine e departe acest gand. Ma apropii mai mult de viziunea metaforica a lui Bacovia:
„Liceu, – cimitir
Al tinereţii mele
Pedanti profesori
Si examene grele… „
Dar cei 4 ani de liceu au reprezentant o perioada de rascruce in care mi s-a conturat persoalitatea si s-a luminat drumul pe care aveam sa il urmez. La 18 ani stiam ce vreau de la viata si aveam toate resursele fizice si psihice sa-mi ating telul: studenta la medicina.
In loc de o mare gasca am ramas cu 2-3 prieteni adevarati, care „si-ar da camasa de pe ei” pentru mine, in loc de relatii pasagere in scop de „experimentare”, am asteptat pana l-am cunscut pe cel ce urmeaza sa-mi devina sot, iar in loc sa trec prin liceu ca rata prin balta, am ales sa invat.
Am impresia ca in zilele noastre lucrurile stau cumva pe… dos. Elevii se bucura pentru un 5, parintii se consoleaza reciproc daca odraslele abia trec clasa ca „asa-s copiii acum”, sau efectiv le reproseaza profesorilor ca „ii muncesc prea mult” pe „obositii” copii.
Iar de ii intrebi daca au intalnit persoane care ii motiveaza, daca au un model in viata, raspunsul nu mai suprinde pe nimeni; sigur e vorba de vreun personaj din tabloide care nu are nici macar bacul luat.
Nu generalizez. Exista si elevi exceptionali insa ei nu sunt promovati, nu sunt cunoscuti, reprezentand o minoritate acoperita de marea de nepasare.
Am absolvit Colegiul National B.P Hasdeu, un liceu de renume din Romania care a gazduit multi ani profesori si elevi de exceptie. Nu am reusit niciodata sa le multumesc domnului Prof. Cezar Dumbrava (chimie) si doamnei Prof. Madi Mocanu (biologie) pentru talentul si daruirea fata de profesie. Dumnealor fac cinste meseriei de profesor si mi-au aratat cat de important este sa fii stapan pe cunostiintele tale dar mai ales sa transmiti celor mai tineri frumusetea si aplicabilitatea informatiilor dobandite.
Daca mai exista asemenea profesori, ma aplec in fata lor si promit ca ma voi stradui sa le calc pe urme… Incep prin a-i incuraja pe colegii mai mici, voluntari la proiectul „Impreuna pentru sanatatea rurala” sa invete medicina cu pacientul in fata, sa nu subestimeze niciun caz si sa nu uite ca pacientul poate fi oricand o ruda, un prieten apropiat. Si atunci esti nevoit sa fii un medic bun. Cel mai bun.
Va intreb pe voi, cei care ati absolvit de ceva timp liceul… Nu-i asa ca profesorii cei mai „aprigi” in a-si preda materia sunt cei ale caror nume le retineti?
In partea dreapta, imagini de la editia XXXI a proiectului „Impreuna pentru sanatatea rurala„, sat Retevoiesti, com Pietrosani, Jud. Arges. (poze realizate de Andrei Cazacu)
